Cuvantul potrivit

  Nu de fiecare data gasim cuvantul potrivit pentru situatia aparuta in jurul nostru, sau al aproapelui nostru. Nu gasim cuvintele care sa descrie starea in care ne aflam,  nu gasim cuvinte de lauda, de suflet, intelepte, haioase, de ocara si nu numai. Ba chiar preferam sa nu spunem nimic, pe principiul " si tacerea e un raspuns".
  Da, poate fi si tacerea un raspuns, dar nu este raspunsul pe care tu trebuie sa-l expui cu cuvintele potrivite, ci un raspuns deductibil a partenerului/partenerilor de dialog.
Sunt convins, cu putin exercitiu putem face asta, gasi cuvintele potrivite, si sa ne exprimam parerea subiectiva sau obiectiva. Cum reusim sa gasim cuvintele potrivite, ma intreb? Poate doar din faptul ca in trecutul nostru am mai fost confruntati cu situatii similare, sau pur si simplu din intamplare, ori parte din noi au acest har, harul de a se face intelesi alegand cuvantul potrivit.
  Prefer sa inchei , si sa trec la exercitiul cuvintelor potrivite, pentru ca eu personal sunt unul dintre oamenii care nu reusesc sa le gaseasca.
 

De ce?

    Ma gandesc, de ce am ales ca titlu al acestui blog, suflet-optimist-simplu, si pentru ce scriu acest blog. Doresc, ca acest blog sa fie doar un altfel de jurnal, in care sa stim sa profitam de bucuria simplitatii. Voi face analiza titlului folosind compozitia morfologica.

DE CE?
   Scrierea acestui blog este un hobby. Dovada stau celelalte 2 bloguri pe care le-am avut, dar nemaifiind interesat in mod direct de tematica lor am renuntat in a mai continua.
   Suflet. Categoric, vreau sa ma adresez in primul rand propriului meu suflet, dar nu numai. Sunt convins ca printre problemele/bucuriile  de zi cu zi, trec miliarde de suflete. Cum trec? ar trebui sa ne punem intrebarea, si cu timpul voi incerca sa-mi dau seama cum reusesc.
  Optimist. Ce bine ar fi daca am reusi sa fim optimisti in fiecare clipa; sa gandim pozitiv chiar si cand necazurile ne bat la usa. Cu toate astea ne este greu unora dintre noi sa o facem.Gasim optimism in jurul nostru, important este sa deschidem ochii sufletului.
Simplu. Am uitat sa traim simplu. Acum, tot ce e la moda dar nu ne apartine, ne deprima,pentru  parte din noi, sau poate este doar impresia mea.Cel mai elocvent caz, este explozia tehnologie. Apar obiecte din ce in ce mai sofisticate; care ajung sa ne conduca viata; sa gandeasca pentru noi, iar noi sa devenim doar "trecatori prin viata". Un gest potrivit la timpul potrivit este, din punctul meu de vedere cel mai simplu lucru, care ne poate bucura, ajuta sa constientizam, sa punem mintea la contributie; sa ne intrebam care este rolul nostru in viata; sa traim bucuria simplitatii

  Cum trec?Unde gasim bucuria simplitatii? 
 -citirea unei carti;
 -plimbarea printr-un parc;
 -gradinaritul,;
-sportul de echipa sau individual; sunt doar cateva exemple, prin care am putea sa trecem peste situatiile aparute.
 


 

Descrierea blogului

Am destul timp la dispozitie si ma gandeam sa trec niste idei,pareri, situatii, pentru a gasi solutiile optimiste in viata de zi cu zi; a gandi pozitiv. Ceea ce m-a facut sa deschid acest blog sunt multele greutati prin care toti trecem, dar unii reusesc sa le depaseasca mai usor. Oare cum fac asta? Cred ca modul lor de gandire; comunicarea si comuniunea sunt principalele lor atuuri. Modul de gandire: - atunci cand ai greutati; ar trebui sa cauti bucuria intr-un alt domeniu in care esti implicat.Astfel, dupa ce vei reusi sa gandesti ceva mai limpede; poti reveni la greutatea care te-a atins si sa gasesti o rezolvare potrivita; Comunicarea - trebuie sa discuti cu cineva apropiat tie; cel mai indicat ar fi cu cineva familial; mai putin in momentul in care greutatea apare in familie; situatie in care unul dintre prieteni( nu neaparat cel mai apropiat prieten); ar putea sa-ti dea un sfat; Comuniunea - Un loc de destindere trebuie sa cuprinda un numar ridicat de persoane apropiate, un spatiu amenajat corespunzator gandirii pozitive.Aceste lucruri te pot ajuta sa te destinzi; sa uiti de clipe grele, sa te bucurii de clipe frumoase;

Cei mai buni prieteni

    Imi aduc aminte, ca prin clasa a X-a am avut de facut o compunere de circa 500 de cuvinte, pentru ora de psihologie  in care sa expun care este cel mai bun prieten. Mai bine de 15 minute din acea ora, am stat gandindu-ma la cercurile in care ma invart si cine sunt cu adevarat cei mai buni prieteni.
    Ma gandeam in ordinea inversa in raport cu varsta. Adica, la circa 17 ani, avem cu toti colegi de liceu (care intr-un fel sau altul ne sunt apropiati); colegii de fotbal; volei divertisment( care sunt si ei alaturi de noi), iar mai apoi m-am gandit la prima mea zi de nastere, si cred ca acolo am gasit adevaratii prieteni. Intr-adevar cei mai buni prieteni pot fi parintii care au fost alaturi de noi de la inceputurile noastre, si ne vor fi alaturi atat cat vor putea. Ei vor face atat de multe sacrificii pentru noi,  care nu putem constientiza pe moment eforturile depuse. Asa cum spuneam, parintii sunt primii nostri prieteni.
    Mai apoi, ajunsi acasa; gasim alte suflete care ne inconjoara, frati, rude apropiate pana la cele mai indepartate, care printr-un singur telefon de felicitare adresat parintilor sau noua in momentele vesele/triste se fac simtiti ca adevarati prieteni. Pe la 3-4 ani,  cercurile de joaca sunt locurile in care prietenia se dezvolta fara se ne dam seama, dar pe care o vom recunoaste dupa foarte mult timp. Se spune ca odata cu inaintarea in varsta iti aduci aminte din ce in ce mai clar, clipele prin care ai trecut.
  Incepe clasa I, alaturi de parinti, esti indrumat catre studiu. Aici te asteapta la inceput o invatatoare care timp de 4 ani o vezi ca un simplu indrumator in viata; dar dupa o perioada si cercetand adanc in inima ta,  esti sigur ca tot ce a facut a facut din bunatate, fata de serii si serii de elevi care i-a avut, dar pentru tine personal este un adevarat prieten.Printre prieteni mai gasim apoi, in ordinea inaintarii in varsta: profesori, colegi de facultate; munca(dupa caz), iar unul/una dintre acestia vor deveni poate cei mai buni prieteni( ma refer la tinerii casatoriti), a caror obiectiv in viata este de a relua rolul care l-au avut parintii lor pentru ei. A deveni cu adevarat prieteni ai copiilor lor, parintilor lor si a cercurilor in care sunt implicati.
   Prietenia, e un cuvant mare; pacat ca ne dam seama prea tarziu de asta; sau poate nu ne dam seama de loc.