N-am știut

N-am știut în trei decenii cum e să iubești.
    Nici acum nu știu.
N-am știut că pentru mine tu trăiești.
    De ce?

Nu știu cum e când iubești, sau n-am știut.
N-am crezut când îmi spuneai că mă dorești.
                        Ce am avut?

N-am știut că-ți pot fi pe plac,
N-am crezut că pot să te-mpac.
                        Ce am avut?

N-am știut că pot fi brutal
Fără a folosi vreun pumnal.
Știu, cuvintele mele dor, dar
Ți le spun ca propriului odor.
     De ce?

N-am știut că pot supăra din cuvânt.
Aș vrea să tac, să fiu mormânt.
Atunci, când crezi că suferi dintr-ale mele cuvinte,
Trage-mă de mâneca, să nu spun "lucruri sfinte".

N-am știut să caut împăcare, n-am știut.
N-am vrut decât liniste apăsătoare, să fiu mut.
N-am știut că tu-mi poți deschide gura,
Într-un mod util, spre a ne adora.

Acum, știu ce ești tu pentru mine.
Ești o mină închisă, ascunsă de lume.
O mină care doar mie mi se deschide
Ce frumos e, ce plăcut se simte.